HIS HD 5570 Silence – Solutia pentru Home Theater si nu numai [Review]

de: Radu Neagu
26 09. 2010

Tematica placilor grafice este destul de larga si destul de intortocheata, astfel incat exista loc pentru o a doua sau chiar a treia opinie intotdeauna. De asemenea modalitatea de face un review este si ea de obicei dispusa in trei categorii: cea de prezentare a produsului cu specificatii tehnice oferite de producator, cea de testare propriu-zisa (bineinteles de preferat cu o alta placa grafica de la concurenta) si cea in care testerul acorda o mare parte din timp si din volumul articolului pentru a evidentia caracteristicile tehnice ale produsului precum si comportamentul si performantele maxime ale acestuia in mediul de overclocking. Noi am ales a doua varianta pentru ca toti cititorii site-ului sa inteleaga cat mai bine pozitia acelui produs in piata. Nu ne vom apropia de partea de overclocking decat atunci cand este stricta nevoie si avem o serie de placi care pot obtine performante adecvate in urma acestui procedeu minutios si consumator de timp.

Radeon HD 5570 Silence nu este una din acele placi. Este o placa destinata jucatorului ocazional, chiar ocazional adica o data la 2 saptamani probabil, care in schimb doreste un sistem cat mai silentios acasa sau la birou (unde poate profita de cateva minute libere si de absenta sefului pentru a mai termina o misiune de Starcraft 2)

Cei de la ATI, sau mai nou cei de la AMD (ati auzit vestile nu?), au un model compatibil DirectX11 pentru orice buzunar, iar producatorii si integratorii au o multime de modele, care mai de care mai dotate cu sisteme de racire mai performante, mai mici si cu frecvente total diferite. Mai nou, se practica si implementarea de memorie video mai slaba decat varianta de referinta lansata de producatorul cipului, totul pentru a ajunge la un pret cat mai redus, sau pentru a isi maximiza cat mai mult profitul, sa fim sinceri, multi utilizatori inca se uita doar la modelul placii si la cantitatea de memorie decat la frecventele acestor doua elemente. Bine macar ca aceasta conceptie este pe cale de disparitie… sper.

[album: http://playtech.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/his hd 5570 silence/|height={450px}]

 

Ce ne-a atras atentia la HIS HD 5570 Silence este radiatorul de dimensiuni generoase, lipsit de un ventilator care sa il raceasca. Radiatorul ocupa astfel atat cipul grafic cat si memoriile de tip GDDR5. Lipseste astfel elementul generator de zgomot al unei placi grafice. Trebuie sa tinem cont si de anumite lucruri, precum sistemul de racire al carcasei. Astfel, pentru placile grafice cu un sistem de racire pasiv, prezenta unui ventilator in fata carcasei in partea de jos care sa traga aer in carcasa, aer care ulterior va raci HDD-urile si apoi placa grafica iesind prin partea din spate, este destul de necesara. In carcasele mici neventilate este posibil ca o astfel de placa video sa se supraincalzeasca si sa va faca zeci de probleme in codare/decodare video sau in jocuri. De asemenea, sper ca stie toata lumea regula ca un cip mai rece este un cip care va avea o durata de viata mai lunga.

Ambalajul placii grafice nu lasa de dorit din nici un punct de vedere. Cutia este de dimensiuni rezonabile, rezistenta, iar la interior placa grafica este ambalata intr-o cutie auxiliara de carton si inca una din plastic pentru a proteja produsul. Fiind o placa grafica din gama low-end sau HTPC continutul cutiei nu este foarte generos, insa include esentialul, un manual decent si CD-ul de instalare, cel cu drivere, pe care va recomand sa il lasati in cutie si sa faceti update la drivere de pe site-ul AMD. Driverele mai noi aduc un spor de performanta deloc de neglijat si sunt actualizate chiar lunar sau poate si mai des.

Dupa cum ii sugereaza si numele, placa este complet pasiva, radiatorul negru de dimensiuni, da o mai spun o data “generoase” troneaza pe cipul acesteia. Nu exista Heat-Pipe-uri sau alte inventii de genul, si tin sa spun ca, in functie de ce veti dori sa montati in slotul de dedesubtul acestei placi video, s-ar putea sa aveti ceva probleme. Aceasta situatie tine insa de mai multi factori ca si placa de baza. Am observat, de altfel, ca, in ultima vreme, distantele dintre sloturi s-au marit considerabil tocmai din cauza acestor probleme, producatorii tinand sa iasa in fata cu cat mai multe avantaje pentru produsele lor.

Nu exista conector de alimentare auxiliar, curentul cerut de placa fiind transferat prin slotul PCI Express, asa ca aveti nevoie macar de o sursa de 400W reali pentru o functionare corecta a sistemului.

Conectorii pentru monitor sunt in numar de 3 si dupa regula noua includ un port DVI Dual Link, un port HDMI de ultima generatie precum si un Display Port in dimensiune normala, toate acestea in linie si cu o distanta rezonabila astfel incat sa poata fi folositi toti conectorii simultan.

Va lasam in compania tabelului de specificatii comparative.

[table id=40 /]

Rezultate Benchmark-uri

Pentru benchmark-ul placii am folosit o serie de teste comune pentru a observa performanta acesteia in jocuri. Ca si sistem de comparatie ne-am gandit ca un GTS 240 de la Nvidia ar fi indicat pentru acest lucru, asa ca l-am pus si pe el la treaba pe acelasi sistem. Sa vedem ce a reiesit din benchmark-urile rulate cu ajutorul unor jocuri de generatie mai noua.

Batman Arkham Asylum: Dupa ce ne-am jucat putin cu setarile am cautat o rezolutie si un nivel de detaliu pentru ca rezultatele sa nu fie nicidecum sub 40 de cadre pe secunda pantru a nu afecta cursivitatea gameplay-ului. Testele pentru Nvidia au fost rulate de asemenea cu optiunea de PhysX dezactivata pentru un mod de comparatie cat mai corect.

Click pe imagine pentru marire.

Crysis Warhead: Bineinteles nu va puteati astepta sa renuntam la benchmark-ul care reuseste sa inghenuncheze o multime de cipuri grafice prin motorul sau. Aici a fost un pic mai problematica folosirea setarilor de calitate, avand in vedere ca ambele modele s-au chinuit sa ajunga la un 30 cadre pe secunda.

Click pe imagine pentru marire.

Devil May Cry 4: Un benchmark ce, sincer, place prin comoditatea cu care se poate folosi el fiind destul de exact pana la valorile de peste 100 FPS. Ce trece de aceasta valoare este mai putin exact si poate fi folosit eventual doar pentru placile video Nvidia ca sa va dati seama daca va suporta sau nu jocul preferat rulat in mod 3D.

Click pe imagine pentru marire.

Left for Dead 2: Rulat in DirectX 9 este totusi un titlu ce face fata destul de bine pentru 512 MB memorie grafica DDR5. Rezultatele sunt neasteptat de bune si recomandam aceasta placa grafica pentru fanii acestui joc, in special cei care, dupa cum am spus mai devreme, se joaca mai mult ocazional.

Click pe imagine pentru marire.

[table id=23 /]

Temperaturi si nivel de zgomot

OK, nivelul de zgomot merita mentionat doar cel al ventilatorului de pe partea frontala a carcasei pe care l-am “grabit” pentru a obtine o temperatura cat mai mica in timpul testarii. Cat despre temperaturi, lucrurile stau destul de interesant. Constanta in idle a fost de aproximativ 54 grade Celsius, in full load placa a ajuns chiar si la 95 de grade, mai ales in timpul stresului cu benchmark-ul FurMark. In jocuri, media temperaturii maxime a fost de aproximativ 84 grade. Toate aceste valori se datoreaza in special si racirii carcasei, care este foarte buna. Este posibil ca valorile obtinute intr-o carcasa de tip HTPC sa fie mai ridicate si cu 10-15 grade Celsius. Nu este neaparat rau, pentru ca utilizatorul care va monta o astfel de placa intr-un Home Theater PC nu este gamer, poate nici macar ocazional, si o va folosi exclusiv pentru redarea continutului multimedia pe televizor.

Alte avantaje ale placii sunt compatibilitatea cu standardele cele mai noi pentru HDMI si posibilitatea crearii unui sistem cu 3 monitoare, fiind perfecta pentru lucrul la birou, de altfel. De asemenea, performanta in rularea filmelor HD este excelenta, procesorul putand fi si un amarat de Celeron din generatia mai veche (asta daca doriti sa il folositi doar pentru filme si browsing).